Back to all Post

Arhitectură tradițională și poveste

Casele mnerăi de pe valea Barcăului (II)

 Cercetarea arhitecturii tradiționale și a locuirii în satele de pe Valea Barcăului (work in progress) merge bine și datorită unor interlocutori excepționali, depozitari ai unor informații nu doar complete, ci și savuroase despre satul de altădată. Așadar, tanti Milica, a Rusoaii (n. 1951) din Valcău de Jos, își continuă povestea:

”Prima dată intrai pă tărnaț și după aceie te băgai în tindă și era casa dă cătă drum și casa de cătă ogradă, așe o fost și casa noastă după Șuai, cu trii camere, da una o fost tinda. Soru-mea și cu bărbatu și cu on copil al lor stăteau în casa ce dă cătă ogradă, până și-o făcut casă, în tindă măicuța avea on pat și on fiteu și acolo făcea mâncare, și noi ședeam în casa ce dă cătă drum cu tăți iștiealalți. Noi am avut tărnaț roată, în față și cătă drum, la capăt, că pă tărnațu ala lung ne jocam d-a uărbuțu, și aveam gradiș de lemn, da o fost căsi care nu o avut gradiș, ce o fost gol, și ai putut păți după tărnaț jos, în ocol și era lipit pă jos cu pământ. Din tindă să intra în amandouă camerele da o fost și case în care o fost numa tindă și casă, atât. Mai este o singură casă în Vălcău, amu, așe, cu tărnaț roată la drum și cătă gredină.

No, la alte case, care o avut rând, ședeau tăți în casa dă cătă ogradă, și ceielaltă de cătă drum era țănută de mândrenie, acolo băgau colindătorii când vineau, la Crăciun și dacă ai avut fată fecioară aoclo jocau, acolo era patu cu perini și zestrea fetei, acolo era casa de mândreț. Pă rudă să țăneau rokiile și acolo era lădoiu în care țăneam hanile, acolo nici nu era sobă, nu era fiteu, ce numa două paturi, acolo merea și popa cu crucea la Bobotează, acolo aveam o icoană cu Preasfânta inimă a lui Isus și acolo făceam adorație, în jerunți șii maica aprindea o lumânare când auzea țăngalauăle că vine popa și acolo îl așteptam pă popa, în jerunți, la adorație la icoana aceie.

În tindă era cuptoru și încă maica o fost săpată o groapă în pământ, în fața cuptorului, și ne băgam acolo cu picioarile, până la jerunți, când băgam pita în cuptor, că și ne fie mai ușor, și păstă zî acolo erau puse nește scânduri; și pă cuptor puneam blidele și laboșele și oalile de tuci alea vechi; în casă era fiteu, da d-ala fără ler, mai vechi, și acolo să făcea foc și vara și iarna, pântru mâncare.

Și mai târzâu am strâcat cuptoru din tindă și l-am mutat în spatele cășii, da până o morit bunica, cuptoru o fost în casă.

În casa ceie în care ședeam erau două paturi din alea simple, fără tăblii, și masa și lădoiu și o stelaje și scaune și ladă: io am prins când maica avea ladă și țânea în ea poalile alea faine, cred că era ladă de la Preuteasa că era tătătătă sculptată, cu modele. Și am avut fereastă oarbă și acolo era o stelaje și acolo erau păharele și borcanele cu mniere de albine că avea pă tărnaț coșeri de albine: niște pari bătuți și o scândură pă părete și acolo avea 6 ori 7 coșeri și trajea cu pana gozu dă su ele și le afuma, că și nu înțepe. Dă Zuua Crucii omora stupii și scotea mnierea, acolo, pă tărnaț. No, în casă maik era masă cu puiuc și acolo țănea actele că moșinele le țănea pă grindă.

Pă scândura dă dădăsubt, su masă, să țânea canta cu apă și uălurile, iară furcuțele și lingurile le țâneam înt-on blid, pă cuptor. Și am avut lampă cu fotoghin și de Crăciun le gătam fain. Hainele le țâneam în casa ce bună, pă rudă și în ladă. Și când le spălam și le băgam în budii, le puneam pă tărnaț, pă rudă, și să uște, și aveam rude și în ocol, între doi pruni, și acolo le întindeam. Sarea o țâneam înt-o tichineauă mnicuță, pă cuptor, că și nu să umezască și să întărea, era țapănă, și aveam on pietroc anumi, și cu ala o spărjeam că și o putem folosi.

Curățam ușile și ferestele și capitele dă la pat cu fotoghin și știmbam paile în strujac. Văruiam cu meseleu, și acolo sus cu pană de gâscă; trăjeam brâu, și afară și în casă, cu pământ d-ala cu care lipeam pă jos, puneam înt-o tichineauă și trăjeam brâu mândru, pană, cu meseleu subțâr, din coadă de cal

În ocol am avut șura și poiata, laolaltă, în podu poieții avem fân și îl țăpam în șură și îl duceam cu furcoi și îl băgam, pân oblac, în iesle la vaci. Cotețele erau mai în fund, că și nu pută.

Și tăt acolo afară, pă talpă, era scara de la pod și ne suiam în pod și acolo era hornu și avea o uși mică și acolo era afumătoarea și acolo punea clisa. Pă fața podului să punea păsula, ruji la uscat, și poate și mălai, da mălaiu să țănea în cotărci din alea împletite, în ocol. Erau împletote din nuiele și jos era mai strânsă și sus era mai largă și cura mălaiu sângur, era tare bine.

În ocol era pământ numa, că doară am avut gâște și alea rodeu tăt. Și pă rudelle ale dintre pruni ne făceam zbirlonț cu lanț, cu o scândură… așe erau pruncii.

Când am fost io copil, o fost mai mult dă trii suti dă casă în Vălcău, că doară părinții mnei o avut număru 301 la casă, și pă Șuai să gătau casăle, numerele”.

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X