Back to all Post

Anul Nou şi Sfântul Vasile – de la „strigatul din deal” şi „schimbatul porţilor” la „moşuţi şi babe”

Anul Nou marchează în mod simbolic începutul unui nou ciclu de viaţă. Oamenii comunităţilor săteşti au obișnuit dintotdeauna să atribuie virtuți magice perioadei trecerii dintre ani, având convingerea că tot ceea ce se va întâmpla în noaptea de Anul Nou reprezintă un semn pentru ceea ce va urma în anul următor. Este o zi a bucuriei, şi, conform tradiţiei cine nu este vesel în această zi, va fi trist tot anul. Nu  întâmplător Anul Nou coincide cu ziua Sfântului Vasile care este apărătorul creştinilor şi „păstrător de duhuri rele”. În multe sate se practica obiceiul ca în această zi oamenii să se stropească cu aghiasmă pe faţă pentru a fi protejați de boli și pentru a avea spor şi sănătate.

Ziua Sfântului Vasile abundă în practici şi obiceiuri de tot felul. În ajunul Anului Nou pentru a cunoaşte dinainte cum va fi vremea se făcea de către femei calendarul de ceapă, obicei care se practică şi acum în unele gospodării. Pentru a şti care luni ale anului vor fi ploioase şi care secetoase, femeile desfac 12 coji de ceapă şi fiecare era numită cu numele unei luni a anului. Pe fiecare coajă se pune sare şi se aşază într-un loc uscat (de regulă pe pervazul geamului), iar a doua zi sunt luate cojile şi se urmăreşte sarea în fiecare. În cojile în care sarea este umedă, lunile reprezentate de aceste coji vor fi ploioase, iar cele în care sarea este uscată vor fi secetoase. După acest calendar de ceapă oamenii ştiau cum va fi vremea şi cum să-şi programeze lucrările agricole.

 

Strigatul din deal

Un obicei care se practica în multe sate din Sălaj de Anul Nou era cel al „Strigatului din deal”. Cei care profitau de ocaziile de întâlnire şi treceau de ceea ce satul numea buna cuviinţă, greşind în faţa comunităţii înainte de căsătorie sau după, erau denunţaţi public. Rolul acestei denunţări în comunităţile tradiţionale îi revenea cetei de feciori.

Feciorii satului, împărţiţi în două tabere, aprindeau focuri mari pe două dealuri opuse din sat şi începeau strigăturile,  unii către alţii, întâmplări reale sau imaginare despre unii oameni din sat:      

-Vili, vili, măi!

– Auzît-aţi măi,

– Ce mă?

– O poruncit Măria, să margă Sandu la ie să-i ducă gozu di la uşă (Ciuca Lia, Zimbor, Sălaj)

Aceştia începeau să satirizeze pe seama greşelilor făcute de unii şi de alţii în cursul anului ce se încheia sau să batjocorească metehnele vreunei fete. Era un fel de radio informativ al satului.

 La Aluniş:

Să strâga din deal, să suie on rând de tineri acolo pă Ciuhă, ş-on rând aice pă Cocârlău şi strâgau aieştea di pă Cocârlău: dreptu-i mă că Măria lui Lorinţ s-o încurcat cu Iuănu Montului? Ceialalţi strâgau: Drept. Până îi nume pă tăţ tinerii din sat, zâceu hiece. Era care să supăra, era care nu să supăra, râdeu. (Cormoş Maria, Aluniş – Sălaj)

Tinerii erau interesaţi de fetele nemăritate. Ei utilizau informaţiile culese în alegerile maritale iar disfuncţionalităţile constatate erau anunţate public.

La Cheud, în noaptea de Anul Nou se practică şi acum acest obicei al „strigatului de pe Coastă”:

Să suie şi amu mai mulţi pă costă, unii pă on deal, alţii pă altu şi aprind cauciucuri de alea mari, să fac focuri mari şi să badjocoresc: Biri, biri măi…auzât-aţi ce s-o întâmplat? Pă Ionucu l-o prins cu Lenuţa…şi luau roţâle de car şi băgau printre spiţăle de lemn paie şi să aprindeu şi le dăde drumu pă costă-n jos.( Fărcaş Lenuţa, Cheud – Sălaj)

Mutatul porţilor

Tot tinerii satului erau cei care, pentru depăşirea stărilor determinate de certurile între vecini practicau un alt obicei de Anul Nou şi anume „Mutatul porţilor”: să ştimbau porţâle di la unu la altu. Dimineaţa umblau să şi le cote şi să le ştimbe. Atunci să împăcau domne sfinte că nu era bine să înceapă anu sfădiţi. (Cormoş Maria, Aluniş – Sălaj)

La Meseşenii de Sus acest obicei al schimbării porţilor sau a ascunderii lor era practicat de feciori la casele fetelor care nu le împărtăşeau sentimentele: La Anu Nou, fecioru care-i plăce de-o fată şi la fată nu-i plăce de iel şi nu-l băga în samă, nu voie să vorovească cu iel, mere în noptea de Anu Nou şi-i duce porţîle sau îi făce motroşcă din cânepă.(Cherecheş Reghina, Meseşenii de Sus – Sălaj)

Moşuţi şi babe

Un alt obicei de Anul Nou întâlnit în multe sate de pe valea Someşului în care erau implicaţi feciorii satului era obiceiul numit „Moşuţii şi babele”. Aceştia erau nişte păpuşi mari confecţionate din cârpe puse la porţile caselor unde erau feciori sau fete „bătrâne” sau la cei considerați ”frițoși” sau nealcoși (cu nasul pe sus). Pentru feciori se puneau „babe”, iar pentru fete „moşi”: Le pune la fetile stătute sau la feciori moşuţi. Le făce din stranţă sau din paie on fel de păpuşe şi le pune înt-on pom la casă, era on fel de hulă pă fata ceie că era nemăritată, i-o pus moşuţ că-i trebe bărbat. (Iancu Susana, Cheud – Sălaj)

Ele se puneau în locurile ce împrejmuiau gospodăria, pe cumpăna fântânilor, pe vârful căpiţelor de fân sau se împlântau în zăpadă în mijlocul curții. Obiceiul era prilej de amuzament şi de distracţie pentru toţi. Deşi pare a avea caracter satiric, aşezarea „moşuţilor” şi „babelor”, păpuşi din paie sau cârpe îmbrăcate femeieşte sau bărbăteşte la poarta fetelor bătrâne sau flăcăilor tomnatici, avea iniţial aceiaşi funcţie, încercând să provoace prin imitaţie efectul dorit – căsătoria – în câşlegile care se apropiau. Uneori cei vizaţi erau obligaţi astfel să se căsătorească.

Olimpia Mureșan, muzeograf MJIAZ

 

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X