Acta Mvsei Porolissensis Vol. XXXX/2018 

CORINA BEJINARIU, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

ABSTRACT: We have started our analyzing endeavor of posthumous imagology by generically advancing the founding question of the famous Tolstoyan character, Ivan Ilici, but having as fundamentals Lucian Boia’s approach on the imaginary. He argues that in order to understand the imaginary one has to surpass the „real-imaginary” dichotomy, by acknowledging that it is a creation of the soul and the degree of image suitability to its outside counterpart is a secondary aspect. Creating images of a certain object (generally speaking), does not necessarily involve its verifiable existence, therefore, imagining the aft­erlife does not result in bringing arguments regarding its existence. The theoretical controversies on the imaginary placed on one side the anthropological perspective which organizes the images into archetypes and, on the other side, the historical perspective advocating the historically shaped „patterns”. In the literature one could identify, from a typological point of view, four types of thanatological imaginary: 1. an afterlife world similar to the alive one, with constant possibilities of engaging in other activities (dreams, possession etc.); 2) an irreversible a­fterlife world, located in a totally different and faraway world; 3) the resurrection of the body theme, associated with the linear and cumulative perception of the time; 4) the a­fterlife world situated in time sequences, represented by time sequences separating the reincarnation cycle of the same spiritual standard. These four models, built on the archetype of belief in post existence, are evolving around four fundamental logical systems: the first one, addresses the distinction between the close one and the obscure one, the second one focuses the means of existence of the inhabitants from the kingdom of death, on a third level one could find the moral dilemma about the repairing the injustices of this world in the aft­erlife: the last one opposes the idea of an unique individual existence to the oriental theme of the successive births. Starting from the premise that „a justified curiosity prematurely encourages a human being to visit his future residence” obviously that in the wider context of the extramundane travels and with a strong affective mentality seems to be the segment of the infernal incursions. Of course, as a general interpretation, the appetite for a macabre imaginary is justifiable through „the fundamental fear of the human kind facing the unknown from the a­erlife”, that he betrays. Another specificity that we identified lies in the fact that from a historical point of view, the thanatological imaginary distinguishes phases in which we could not discuss about a topographical structure based on moral criteria. On the contrary, a world beyond appears undifferentiated according to ethical-religious criteria, respectively unconditional by the nature of the acts committed during life. Thus, a transcultural core of the funeral imaginary is clearly outlined, based on the perception of the post-existence as an extension of life, a model that excludes every compensatory value of the aft­erlife.

KEYWORDS: imaginary, death, the world beyond, post existence, eschatology, Christianity, symbol.

REZUMAT: Am pornit demersul nostru de analiză a imagologiei postume punând generic întrebarea fondatoare a lui Ivan Ilici, celebrul personaj tolstoian, dar și având ca temei susținerea lui L.Boia potrivit căreia, pentru înţelegerea imaginarului trebuie depășită dihotomia real-imaginar, plecând de la premisa că este un produs al spiritului și că gradul de adecvare al imaginilor la corespondentele lor din afară este un aspect secundar. A construi imagini ale unui anumit obiect (în sens larg) nu presupune necesarmente existenţa verificabilă a acestuia; astfel, a imagina spaţiile lumii de dincolo nu este un proces soldat cu producerea de argumente privind existenţa acesteia. Disputele teoretice asupra imaginarului au opus perspectiva antropologică, pentru care imaginile se grupează în arhetipuri, și cea istorică, adepta “modelelor” condiţionate istoric. În literatura de specialitate sunt identificate, tipologic vorbind, patru modele ale imaginarului tanatologic: 1) o lume de dincolo similară celei viilor, cu posibilităţi constante de relaţionare (vise, posesie, etc.); 2) o lume de dincolo ireversibilă, situată într-o lume diferită și îndepărtată; 3) tema resurecţiei corporale, asociată perceperii liniare și cumulative a timpului; 4) lumea de dincolo situată în ordinea timpului, exprimată prin intervalele temporale ce separă ciclul reîncarnărilor aceluiași principiu spiritual. Aceste patru modele, grefate pe arhetipul credinţei în postexistenţă, se articulează în jurul a patru sisteme logice fundamentale: primul vizează distincţia apropiatului și îndepărtatului, al doilea vizează modalităţile de existenţă a locatarilor din regatul morţii, pe un al treilea palier se situează dilema morală privind repararea nedreptăților acestei lumi în cea de dincolo; ultimul sistem opune idea unei existenţe individuale, unice, temei orientale a nașterilor succesive. Pornind de la premisa că “o îndreptăţită curiozitate îl impinge de timpuriu pe om să-și viziteze viitoarea reședinţă”, evident că în contextul mai larg al călătoriilor extramundane preponderent și cu o rezonanţă mentalitar-afectivă sporită se dovedește segmentul incursiunilor infernale. Sigur, în cea mai generică interpretare, apetenţa pentru un imaginar macabru este explicabilă prin “spaima fundamentală a omului în faţa necunoscutului de dincolo de mormânt” pe care o trădează. O altă specificitate identificată de noi este faptul că, din punct de vedere istoric, imaginarul tanatologic cunoaște etape în care nu putem vorbi despre o structurare topografică în funcţie de criterii morale. Dimpotrivă, apare o lume de dincolo nediferenţiată după criterii etico-religioase, respectiv necondiţionată de natura faptelor săvârșite în timpul vieţii. Astfel, se conturează clar un nucleu transcultural al imagologiei funerare, bazat pe perceperea postexistenţei ca o prelungire a vieţii, model ce exclude orice valorizare compensatorie a lumii de dincolo.

CUVINTE-CHEIE: imaginar, moarte, lumea de dincolo, postexistență, escatologie, creștinism, simbol.

Full Text:  PDF

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X