La împlinirea a 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989 vă oferim o serie de mărturii personale ale celor care au trăit acele momente. Aceste povești surprind zilele de confuzie, tensiune, speranță și schimbare care au marcat acea perioadă, oferind o perspectivă interesantă asupra Revoluției române..
Această serie își propune să păstreze vie memoria unei pagini importante din istoria noastră, punând în lumină trăirile și gândurile oamenilor obișnuiți în mijlocul unei schimbări majore.
„În 22 am luat pâine încă pe cartelă. (…) La Alimentară m-am întâlnit cu un inginer de la Construcții, unul Câlțea Costică, bucureștean. Zice: – Măi, ai auzit că o fugit Ceaușescu? Măi, mi-o tremurat piciorele. Mă duc repede spre casă și în față la Complexul ăsta din centru, la Silvania, mă întâlnesc cu Tinu Goia, de la muzeu, cred că și Ionuț Musca o fost, și cu Cornel Grad: – Mă, zice, îi bai, zice, dictatorul o fugit! Ceva, Cornel o început să-mi explice mie și deja oamenii de pe Platforma industrială vin în centru, în 22. – Mă, voi ce faceți? Zice Tinu: – Haideți să intrăm aici jos, la magazin…, că acolo era un magazin de mercerie, să luăm o bandă tricoloră, un șnur dă ala. Și am luat tot ce am găsit, la metru era, am pus toți bani și am luat o panglică tricoloră. Nu știem io ce vrea, zice: – Haideți să blocăm zona aia de la Consiliul Județean, la Platou, să nu depășească. Punem tricoloru că-i respect…, că nu știu ce. Măi, când am ajuns pe Platou (platoul din fața actualei Prefecturi – n.n.) aproape era plin. (…) Și o început mișcarea, lozinci nu erau, erau doar ceva steaguri, unu-două, nu mai știu. (…) Emoția era foarte mare… (…) Un rol foarte important l-a avut părintele Ghiurco, care era deja în balcon și care a avut un cuvânt extraordinar, de calmare. Și el o avut un rol hotărâtor, în sensul că era un personaj care era ascultat. Era respectul pentru un preot, pentru biserică. O mai fost un personaj, discret, într-un colț, pe care eu îl văzusem în primăvară (în primăvara anului 1987 – n.n.) la hotelul „Porolissum” și am știut că-i profesor la „Ștefan Gheorghiu”, în București. Era Virgil Măgureanu. Io l-am recunoscut. El are o figură pe care n-o uiți așa ușor… fizionomia. Și stătea într-un palton închis la culoare și se uita peste mulțime. Stătea discret, nu s-a apropiat de microfon. (…) L-am mai văzut într-o emisiune, când o fost întrebat clar ce făce la Zalău și o zîs că el n-o fost la Zalău. O zîs clar că el n-o fost la Zalău, c-o fost la Giurtelec (Giurtelecu Hododului, satul său natal – n.n.) să-și taie porcu și ceva de genu ăsta. Poate o fi fost și acolo, da n-am înțeles, și nu înțeleg nici acuma, de ce nu s-o implicat, n-o vorbit, cât am văzut eu” – Mircea Groza.
Dr. Marin Pop, istoric
