Deschis de Marți până Duminică 9.00 - 17.00.
(Ultima intrare la ora 16.30) Luni închis.
Back to all Post

Monumentul de la Guruslău 3D

Mihai Viteazul a rămas în mentalul colectiv al sălăjenilor prin bătălia câştigată în data 3 august 1601, la Guruslău. După bătălie, care a fost urmată de un ospăţ domnesc, din tabăra de la Zalău Mihai Viteazul a  trimis două scrisori prin care a făcut cunoscută străinătăţii marea victorie. De asemenea, cu un an înainte, la 4 decembrie 1600, din „cetatea neamului”, de la Alba Iulia, a întărit privilegile Zalăului, privilegii care au făcut din el un important târg la „poarta meseşană”.

După Marea Unire  din anul 1918, pe „Dealul lui Mihai” de lângă Guruslău s-a ridicat un monument, care a fost dezvelit în ziua de 14 septembrie 1926, cu ocazia adunării generale anuale a „Astrei”. Lucrările celei mai importante asociații culturale românești din Transilvania s-au desfăşurat la Zalău, în perioada 12-14 septembrie 1926.

Din păcate, primul monument de la Guruslău a avut o viaţă scurtă. După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, în Sălaj s-a instaurat administraţia horthystă, care a dinamitat monumentul, în data de 29 octombrie 1940.

Actualul monument este opera sculptorului Victor Gaga, sălăjean la origine, și a fost inaugurat în data de 21 octombrie 1976. La sărbătoarea de pe Dealul lui Mihai au participat peste 25.000 de cetăţeni, veniţi din aproape toate localităţile judeţului. Conform uzuanţelor „epocii de aur”, monumentul a fost dezvelit de către Nicolae Ceauşescu, liderul comunist din acea vreme, care a sosit la Guruslău cu un elicopter.

Monumentul de la Guruslău, situat la o distanţă de 15 km de Zalău este înalt de 26 de metri. Monumentul propriu-zis, susținut de un soclu puternic ce se sprijină pe o fundație de 4 m adâncime, are aspect paralelipipedic, cu înălțimea de 3,75 m, lungimea de 6 m și lățimea de 7 m. Deasupra lui se înalță obeliscul format din trei lame paralele, în exterior fiind aplicate, spre partea superioară semnele celor trei țări românești.

„Citirea” monumentului începe pe panoul răsăritean, unde se impune imaginea capului domnitorului Mihai Viteazul, alături de cinci personaje redate în întregime, reprezentând pe câțiva dintre căpitanii care au luptat alături de Mihai, printre ei remarcându-se frații Buzești și banul Mihalcea.

La nord, apare din nou imaginea lui Mihai, în poziție ecvestră, urmat de cei cinci căpitani. Înfățișarea, atitudinea, gestul larg și hotărât al voievodului, ce arată spre un simbolic steag pe care e pus sigiliul cu cele trei semne heraldice, ținut de un tânăr oștean, sunt deosebit de sugestive, contribuind la sublinierea personalității voievodului.

Pe panoul sudic apar oștenii lui Mihai, simbolizați prin trei grupuri de câte trei personaje, cu tipologii și veșminte specifice dacice, surprinși în poziții energic cadențate.

Pe latura vestică este redat sigiliul-simbol al oficializării unirii de către domnitor, cuprinzând figurile lui Mihai și a fiului său și semnele heraldice ale celor trei țări românești. Pe marginea medalionului, în chenar, este cioplită inscripția e conține titulatura pe care și-a hotărât-o însuși Mihai: „Io, Mihail voievod, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, iar sub medalion apare semnătura sa. În dreapta, sus, este menționată localitatea comemorată și anul: Guruslău, 1601, semnificația lor fiind concentrat sugerată și prin încrucișarea simbolică a unui paloș cu un buzdugan. Dedesubt e cioplit textul ce menționează importanța evenimentului: „Aici, la 3 august 1601, oştile conduse de Marele Voievod Mihai Viteazul au cucerit o strălucită victorie în lupta pentru apărarea unităţii tuturor românilor, pentru libertate şi neatârnare. Inaugurat în prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedinte al Republicii Socialiste România”. Ultima parte a inscripției a fost ștearsă după Revoluția din decembrie 1989.

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X