Deschis de Marți până Duminică 9.00 - 17.00.
(Ultima intrare la ora 16.30) Luni închis.
Back to all Post

Vacanță la Muzeu: Pictură pe sticlă

Dintotdeauna sticla a fost privită ca un lucru misterios. Istoria vitraliilor ne duce până în antichitate, iar tehnica a fost derivată probabil din realizarea bijuteriilor și mozaicurilor. Săpăturile arheologice ne arată că încercările de a fabrica ferestre din sticlă au fost făcute în vechiul Babilon, Egipt, Grecia și Roma. Pe teritoriul Cartaginei (antice) s-au găsit fragmente de sticlă colorată, ceea ce indică faptul că primii pași în arta de colorare a sticlei au fost făcuți în urmă cu mai mult de cinci mii de ani.

În sensul cunoscut astăzi, istoria apariției vitraliilor, este asociată în primul rând cu răspândirea creștinismului. Se crede că primele sisteme de vitralii au fost create în Bizanț în timpul construirii bisericii Sf. Hagia Sophia.

În Evul Mediu vitraliul a fost ridicat la formă de artă și este direct legată de construirea bisericilor. Compozițiile transmiteau mesaje ce aveau ca temă mântuirea sufletului, idei ale societății medieval și ale conducătorilor acesteia. Tot în această perioadă, vitraliul este utilizat și ca formă de culturalizare a maselor, când au început ca prin pictarea vitraliilor să se ilustreze pe ferestrele bisericilor poveștile din Biblie pentru populație, care în mare parte era analfabetă, astfel încât să se cunoască și să se urmeze învățăturile.

Până să vorbim de apariția primelor tehnici de realizare a vitraliilor, trebuie, mai întâi, inventată sticla.

Încă de acum 3000 de ani, romanii au fost primii care au utilizat sticla ca element de închidere pentru ferestre, preluând de la egipteni rețeta producerii sticlei, dar perfecționând-o până la a o face utilizabilă și în construcții. Sticla romană folosită pentru asigurarea iluminării naturale în locuințe nu era transparentă, ci translucidă și incoloră. Ea se obținea din nisipuri albe, foarte pure – de aceea era și foarte scumpă și puțini și-o permiteau.

Această sticlă albă era diferită de alte tipuri de sticlă romană: cea verde, opacă, se producea și se folosea pentru diverse obiecte utile sau de decor, care se suflau direct în forme. Casele celor mai puțini bogați încă foloseau obloane pentru închiderea ferestrelor, pentru a izola locuința, noaptea, de zgomotul și praful de afară.

Se crede că ferestrele mari, cu vitralii transparente sau colorate, au apărut în Europa Medievală, la Veneția, pe insula Murano, atunci când sticla a început să fie prelucrată în mod industrial.

Călugărul german Teophilus, descria în anul 1100, tehnica de creare a unui vitraliu, care este încă folosită și azi – Vitraliul clasic format din sute de bucăți de sticlă colorată, lipite între ele pe margini cu un fir subțire de plumb.

Odată cu arhitectura gotică, ferestrele au fost mărite. Trecerea la stilul gotic a fost făcută de Abbot Suger, care a supervizat construirea bisericii mănăstirii de la Saint-Denis, în anul 1144, în care ferestrele bisericii au devenit mari și luminoase.

În Franța, în timpul secolului al XII-lea, se dezvoltă arta de vitralii cu rezultate extraordinare, ilustrative fiind: Catedrala Reims, St Denis și Chartres.

Epocile de mai târziu – renascentiste și baroce – au pus accentul pe decorarea camerei, pe pereți și plafoane – au fost create fresce minunate.

Ideea că sticla poate fi pictată pentru a imita vitraliile a apărut abia în perioada gotică și a fost perfecționată în Renaștere. Tot atunci, vitraliile au început să fie folosite și în locuințele cu pretenții, în diverse clădiri publice, la ferestrele caleștilor. Dacă înainte vitraliile formau reprezentări iconografice, religioase, de acum au început să se creeze și vitralii cu simboluri heraldice, sau chiar cu modele decorative specifice unei anumite zone culturale. Dar pictura pe sticlă a făcut ca, treptat, tehnica originală a realizării vitraliilor să se piardă – vitraliul pictat a devenit un accesoriu la modă în locuințe, clădiri publice și biserici.

În Renaștere, o țară în care istoria vitraliului a atins apogeul, a fost Italia. Începe crearea unui nou tip fundamental de vitralii, realizate cu noi tehnici de producție și de artă plastică, ce se bazau pe utilizarea de perspectivă și clar-obscur, modelare. Scenele devin mai realiste, cu chipuri expresive, forme mai precise și culori subtile. Pictorii de sticlă se joaca cu lumina. Vitralii de acest tip renascentist s-au răspândit foarte repede în toată Europa.

O renaștere a vitraliilor s-a înregistrat pe la mijlocul secolului XX, odată cu dezvoltarea interesului de a restaura/reface mii de ferestre bisericești în toată Europa, distruse în urma bombardamentelor din al doilea război mondial. Alți artiști au încercat să transforme o formă de artă antică într-una contemporană. Dacă în secolul X, erau folosite preponderent în biserici, astăzi vitraliile decorează o serie de case particulare sau de spații publice și clădiri civile.

În prezent, vitraliile se obțin prin diverse modalități, fie prin tehnici de pictare a sticlei, fie prin montarea de piese de sticlă din diferite culori una lângă alta și prin armarea lor. Și imitațiile de vitralii sunt des folosite în designul actual: autocolantul care imită un anume imprimeu și asigură o oarecare transparență geamului este des folosit în amenajarea spațiilor.

Simbolistica vitraliilor s-a pierdut în timp, dar schimbările prin care a trecut această tehnică ilustrează modul în care au văzut oamenii arta decorării sticlei.

Vitraliile pot decora și diverse alte accesorii de prin casă, de la abajururi de lămpi și oglinzi, până la pereți separatori, uși de interior sau luminatoare din tavane.

Estetic, vitraliile sau imitațiile acestora rămân în continuare niște elemente decorative foarte atrăgătoare. Opace, semitransparente sau transparente, ele nu trebuie să fie, din punct de vedere al desenului, nici prea sărăcăcioase, nici prea încărcate. Sunt adevărate lucrări de artă, pentru că alegerea culorilor, dar și a texturilor sticlei folosite cere multă muncă de detaliu.

Vitraliul, sau mai corect poate, arta sticlei, astăzi, este din ce în ce mai prezentă. Interesul din ultimii 30 de ani a dus la dezvoltarea unor noi și imaginative forme ale acestei arte. Noile tehnologii și creșterea interesului pentru vitralii ca hobby, au dus la ceea ce a fost numită „o nouă epocă de aur a sticlei”.

⇒Model pentru download⇐

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X