Deschis de Marți până Duminică 9.00 - 17.00.
(Ultima intrare la ora 16.30) Luni închis.
Back to all Post

1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Povestea unei sărbători muncitorești

Astăzi, când Ziua de 1 Mai este asociată mai mult cu ieșitul la grătar sau cu o mini-vacanță, se cuvine să reamintim semnificațiile acestei zile și luptele duse în secolele trecute de generații de angajați. 

Haymarket Riot-Harpers

Data de 1 mai apare întâia oară în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). Fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, George Edmonston, a inițiat introducerea unei rezoluții care prevedea ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, recomandându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia (Eric Chase – „The brief origins of May Day”).  Ziua de 1 mai a devenit cunoscută în întreaga lume în urma violențelor care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor trecuse de 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a pornit să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit împușcând 4 protestatari și rănind mulți alții. În aceeași seară a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket, iar din mulțime, a fost aruncată o bombă spre coloana de polițiști, rănind 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, pe câțiva mortal. În urma acestor incidente violente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au strâns fonduri pentru plata apărării acestora. În urma procesului, 7 dintre acuzați au fost condamnați la moarte și unul la 15 ani de închisoare. Dintre cei 7, doi au beneficiat de comutarea pedepsei în detenție pe viață.  Șapte ani mai târziu, o nouă anchetă i-a găsit nevinovați pe cei 8.

Sursa Jacobin Mag

Reducerea numărului de ore zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, decretată din 1889 ca sărbătoare internațională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Astfel de proteste au continuat în anii următori, atât în Statele Unite, cât și în state din Europa și America Latină, solicitând drepturi pentru angajați și condiții de muncă mai bune. În 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe întreg teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90 000 de demonstranți, din care aproximativ 40 000 erau în grevă. Rezultatul acestor proteste: circa 35 000 de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Pentru restul, a fost nevoie de alte decenii de proteste și conflicte cu patronatele și autoritățile statale.

În 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru impunerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Social–democrații afiliați la Internaționala a ll–a au decis la Paris  ca ziua de 1 mai să devină ziua internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba, 1 mai impunându-se ca un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.

1st May, 1926

Ulterior, datorită tensiunilor și diferențelor de opinie din sânul mișcărilor socialiste și sindicaliste, Federația Americană a Muncii s-a dezis de această zi, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lunii septembrie. La 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act recunoscând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a avut un caracter reaparatoriu, urmărindu-se luată pentru împăciuirea greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate, al căror protest a fost înăbușit prin trimiterea de trupe. În SUA, această zi a muncii este asimilată grătarelor, petrecerilor și autostrăzilor aglomerate, fiind ultimul week-end lung al verii.

Totuși, în majoritatea țărilor din Europa, America Latină, Asia și Africa, ziua de 1 mai s-a impus cu timpul ca Ziuă a Muncii și a Muncitorilor, amintind de eforturile și de sacrificiile celor care au militat în diverse forme pentru obținerea reducerii normei orare zilnice de muncă la 8 ore și a altor drepturi pentru angajați.

Pullman-Strike-origins-of-labor-day

Propaganda și educarea muncitorilor în sensul conștientizării intereselor lor și organizării în structuri sindicale, reprezintă o componentă importantă a mișcărilor pentru interzicerea muncii copiilor, emanciparea femeilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și obținerea unor drepturi esențiale pentru angajați. În acest context, pe lângă broșuri cu texte accesibile, caricaturile și ilustrațiile au jucat un rol esențial în descrierea critică a inegalităților și a abuzurilor, căutând să mobilizeze muncitorimea în vederea organizării în sindicate, partide socialiste sau comuniste și în vederea inițierii unor greve și proteste ample, menite să pună presiune pe angajatori și autorități.

Regimurile totalitare, de stânga sau de dreapta, au denaturat tradiția zilei de 1 mai ca sărbătoare oficială a oamenilor muncii, folosind-o în scopuri propagandistice.

În cadrul unui discurs rostit la 1 Mai 1933, dictatorul Adolf Hitler promitea construirea unui socialism național, însă în centrul său nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele muncitorești au fost interzise.

În România interbelică, asociațiile profesionale (bresle) organizau în ziua de 1 Mai serbări câmpenești, baluri și alte activități. O amploare deosebită a cunoscut-o ziua de 1 Mai 1939. Serbările grandioase au fost organizate la inițiativa ministrului Muncii, Mihail Ralea, tot în scop propagandistic. După serbare, muncitorii au organizat un marș, care a pornit de la Piața Romană, s-a traversat Calea Victoriei, destinația finală fiind Palatul Regal, cu intenția de a-l ovaționa pe regele Carol al II-lea, arătând astfel „simpatia” de care se bucura în rândul muncitorilor.

Evenimentul a fost folosit mai târziu de către propaganda comunistă, fiind falsificat și transformat într-unul dintre marile momente ale activității tânărului revoluționar Nicolae Ceaușescu (vezi foto trucată în care sunt introduse chipurile lui Nicolae și Elena Ceaușescu).

Sursa – Fototeca online a comunismului românesc, cota 100/1968

1 Mai 1965 ospățul grandios de la Snagov organizat de dictatorul Nicolae Ceausescu Sursa – Fototeca online a comunismului românesc, cota 14/1965.

Defilările muncitorilor paralizau orașele. Pancartele lor dădeau de veste despre depășirea graficelor de producție. Carele alegorice și tablourile uriașe ale lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, mai târziu doar ale dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu, striveau înțelesul acestei zile. 

Copii cu coronițe de flori erau ținuți ore întregi pe marginea drumului, muncitorii scoși din fabrici, puși să aplaude și să danseze, ilustrând iluzia bunăstării. În ultimii ani ai ,,Epocii de aur”, regimul Ceaușescu reușise să rescrie istoria, iar pionierii și muncitorii cântau la comandă „1 Mai muncitoresc”.

În timp ce adevărații oameni ai muncii erau obligați să defileze, să aplaude și să scandeze la comandă, mulțumindu-se cu câțiva mici și câteva beri, într-una dintre puținele zile libere, nomenlatura de partid petrecea la palatul Snagov. De exemplu, în 1 Mai 1965, imediat după preluării puterii în partid și în stat, dictatorul Nicolae Ceaușescu a organizat un ospăț grandios la Snagov, la care a participat doar nomenclatura de partid.

După evenimentele din decembrie 1989, sărbătoarea de 1 Mai a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, laolată cu simbolurile care aminteau de anii dictaturii comuniste. Cu timpul, românii și-au amintit de tradițiile interbelice și au făcut ca ziua de 1 Mai să redevină o serbare câmpenească și ziua celei dintâi băi în mare.

Gheorghe Ivancenco – Vrem Pace (linogravură)

Politica regimului de tip sovietic instaurat în România la scurtă vreme după al doilea război mondial a influențat și domeniul culturii și al artelor, artele plastice devenind instrumente utile de propagandă. Colecția de artă a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău are o subcolecție de “artă socialistă”, cuprinzând piese realizată în această perioada (1948 – 1989). Aceste lucrări abordează teme propuse de către partid, ilustrând sau promovând diferite aspecte ale ideologiei socialiste, documentând în același timp politicile culturale ale vremii. Cu scopul autojustificării, retorica demersului propagandistic al puterii operează cu câteva abordări tematice tipice:

  • Muncitorul și muncitoarea – noii eroi/idoli al societății de tip nou, socialist
  • Munca și în general dezvoltările în domeniul industriei și agriculturii
  • Istoria națională invocată cu scop de stârnire a unui simțământ național identitar românesc
  • Lupta de clasă și luptele de eliberare națională și socială cu punerea în scenă a unor figuri istorice emblematice
  • Pacifismul– sublinierea universalității
  • Educarea tineretului și mișcarea pionierească
  • Folclorul și valorile artei populare
  • Mama și copilul– simbolul necesității procreării

Petre Abrudan – Ctitorii zilelor noastre (1964) – Ulei pe pânză

Fundamentat pe proletcultismul sovietic, realismul socialist devenit artă oficială în URSS  va prolifera și în România în timpul regimul Gheorghiu-Dej. În regimul lui Nicolae Ceaușescu politica culturală va proceda la o “deschidere” către esteticile avangardiste mai moderate. Propunerile tematice ale politicii culturale din perioada ceaușismului se regăsesc în practică artistică; arta plastică ilustrând și sprijinind în bună parte în mod voluntar “marile realizări” ale socialismului. Cultul personalității, un capitol în arta socialistă românească se axează pe reprezentarea persoanei lui Nicolae Ceaușescu.

Piesele din expoziția de față sunt lucrări de pictură și grafică, respectiv sculptură care prezintă munca și oamenii muncii: scene cu figuri umane redate în contextul de lucru din domeniul industriei grele și al industriei ușoare (fabrici, uzine, întreprinderi, combinate etc.), dar și opere care surprind eroul socialist – muncitorul  în Zi de sărbătoare: defilările care se organizau cu ocazia Zilei Muncii (1 Mai) sau Zilei Naționale (23 August). Pe lângă eroii de zi cu zi ai socialismului – ca piesă de rezistență – apare și tovarășul Nicolae Ceaușescu într-o lucrare de mărimi considerabile, la o vizită de lucru în Zalău la fosta Întreprinderea de Armături Industriale din Fontă și Oțel (IAIFO) dând mână cu muncitorii (vezi Cornel Brudașcu: Întâlnire de lucru).

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X