Back to all Post

Ajunul Sângiorzului: un timp al maleficului absolut

Pentru calendarul țăranului român, acoperit cu secvențe ale unui imaginar bogat în apariții supranaturale, sărbătoarea Sfântului Gheorghe (23 aprilie), și mai ales ajunul acesteia, condensează un timp saturat în reprezentări și scenarii magico-ritualice: acum se aprinde focul viu, se purifică oamenii și animalele prin trecerea prin fum și foc, se stropesc, se udă sau se spală ritual oamenii cu roua plantelor sau cu apă curată, se fac vrăji și farmece, se alungă strigoii, se înverzesc casele cu rug sau se apără de strigoi cu leuștean sau usturoi, se pot deschide cerurile și se pot găsi comorile care ard. Toate aceste performări sunt posibile pentru că timpul sărbătorii este unul special, ce permite punerea în act a unor scenarii magico-ritualice cu efecte pentru întregul an, până la următoarea sărbătoare.

De Sângeorz, hotarele se transformau în adevărate ringuri de luptă pentru ,,strigoii de bucate”, care voiau să ia mana vacilor și a hotarelor. Aici se dădea o adevărată bătălie a strigoilor pentru împărțirea hotarelor în sfere de influență și pentru monopolul manei din acel an sau pentru luatul laptelui de la vitele din hotarul respectiv, știut fiind că ,,laptele nu se poate lua numa dă la vacile dân hotarul satului tău; că după ce treci dă hotaru satului nu mai pot țâne laptele strâgoii, că n-au putere numa-n hotaru lor”(Anica Gordea, Hida – Sălaj).

,,Strigoii să întâlneau între hotarele dân mai multe sate, în noaptea de Sânjorz, unde își împărțesc mana, își fac socotelile lor” (Ioan Luca, Gârbou – Sălaj).

,,Strâgoii, moroii și pricolicii s-adunau între hotară, în Jernău, că era și pădurea aproape și s-adunau câte cinci – șasă și voroveau că ce-o fost și ce-o făcut” (Reghina Souca, Racâș – Sălaj).

,,În noaptea de dinaintea Sânjorzului, strigoii călăresc pă limbile de la melițe și să bat între hotară și dacă ajung la vaci, le ieu mana, așe că trebuia să ascundem melițele, să nu le afle strigoaiele” (Ludovica Gui, Valcău de Jos – Sălaj).

Un antidot magic: păcălirea strigoilor

Așadar, fie că erau strigoi vii (oameni care se puteau transforma în strigoi, mai ales în cele două nopți fatidice ale anului, noaptea de Sfântul Gheorghe și cea de Sfântul Andrei și luau diferite forme: de câine, pisică, cocoș, lup, deoarece erau oameni care se știau să facă farmece) fie că erau strigoi morți (oameni al căror suflet se reîntorcea după moarte în trup, ca urmare a unei anomalii: erau copii nelegitimi, copii născuți cu coadă, copii lepădați, urmași ai unor sinucigași sau pur și simplu oameni care nu au fost îngropați după toate regulile ceremonialului funerar), toți strigoii activau în noaptea de Sâgiorz și demarau scenarii magico – malefice.

Acțiunile lor reprobabile trebuiau cumva contracarate: modalitatea cea mai eficientă de stopare a lor în exteriorul caselor și a grajdurilor era blocarea tuturor căilor de acces cu ramuri de rug, cu spini, care să îi rănească și să îi sperie pe strigoi sau cu plante puternic mirositoare de tipul usturoiului și leușteanului, care să îi alunge prin mirosul deranjant. De asemenea, se mai puteau pune în calea lor plante speciale, cu virtuți magice recunoscute: ramuri luate de performeri autorizați din locuri curate, cu respectarea unor scenarii arhaice ale unui ritual magic protector.  

,,În noaptea dă Sângeorz umblau strâgoii și puneau ruji în ferestre și la porți și zdrobea ai și puneau la ușile căsii și la poiată să nu poată intra strâgoii. Nu i-o văzut nimeni, aciie numa vin la iosag și duc laptele și ce vreau ei fac” (Florica Sabou , Păvăloaia, Chilioara – Sălaj).

,,Dă Sânjorz aduceam rug din pădure, da nu orice rug, numa din ala mirositor și să punea pă poartă și la ușa căsii, să nu intre strigoii” (Maria Gavriluț, Porț – Sălaj).

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X