Activitățile cu publicul (vizitarea spațiilor expoziționale și activitățile culturale) sunt sistate până la încetarea stării de urgență!
Back to all Post

Zilele Babelor și Baba Dochia

Originea zilelor babelor sau a Babei Dochia trebuie căutată în profunzimea mentalității tradiționale românești, cea care a impus o anume personificare și umanizare a timpului, după modelul vieții omului: timpul se naște, se maturizează, îmbătrânește și moare, parcurgând, practic, toate etapele vieții unui om, pentru ca, la final, după moarte, să poată renaște din nou, mereu și mereu, an după an.

În toate satele românești, 1 martie însemna începutul unui nou an agrar, începutul primăverii și, mai ales, începutul aratului, adică a celui mai important proces agrar din lumea satului tradițional, deoarece de succesul sau insuccesul aratului depindeau toate celelalte etape ale muncilor agrare, cele care, în final, trebuiau să asigure subzistența țăranului. Dacă înțelegem astfel momentul începutului de an agrar, vom pricepe de ce perioada de nouă zile cuprinsă între 1 și 9 martie era una aparte, o perioadă de mare miză, cum am spune noi azi: acum era momentul în care anul vechi murea și se năștea un nou an, iar intervalul de nouă zile reprezenta un teritoriu al luptei dintre vechiul an și anul cel nou (meteorologic, climateric vorbind), reeditată apoi în lupta dintre frigul iernii și căldura primăverii, în fine, dintre fertilitate și sterilitate. Aceste zile, nouă la număr, numite în popor zilele babelor după numele primei dintre ele, Baba Dochia, erau atent urmărite pentru că ele puteau prevesti sau pronostica mersul vremii în perioada anului.

Se spune că Baba Dochia, urmând obișnuitele tensiuni dintre soacră și noră, și-a trimis nora după fragi, în plină zăpadă. Când aceasta, cu ajutorul unui moș, identificat ulterior cu Dumnezeu, găsește și aduce fragii, soacra este convinsă că a venit primăvara și pornește cu oile pe munte. Reflex al răutății ei inițiale, este surprinsă de o ploaie mocănească, transformată apoi în lapoviță, care îi înmoaie și îngreunează cele nouă cojoace, pe care ea e nevoită să le lepede rând pe rând, până când, în final, rămâne doar în cămașă și îngheață atât ea, cât și oile ei.

Informații despre Dochia, despre care se spune că ar fi mama lui Dragobete, marcat curând, la 24 februarie, nu găsim prea multe în satele sălăjene, deși este de presupus că și aici, la fel ca în toate satele din arealul românesc, venirea primăverii era marcată de o serie de scenarii magico-ritualice cu valoare de prevestire a timpului noului an. Totuși, în campaniile de teren am auzit vorbindu-se despre Ișdotea, ziua de 1 martie a Babei Dochia:

”La Ișdotea, să punea războiu, da nu să lucra de Ișdote. Marțea nu torceam; scărmănam pene ori ceva, da nu torceam. Ișdotea era zuua de 1 martie, atunci să merea la curățenie pă pășune, cum meream cu vacile. Zuua aceie era țânută și zuua de 9, când era zuua tuturor sfinților” (Maria Rablău, Surduc).

Se spune că dacă vrei să știi cum îți va merge tot anul, trebuie să îți alegi o babă, astfel: numărul zilei de naștere sau suma numerelor, dacă data este formată din două cifre, vor da acea zi din zilelor babelor a cărei babă îți aparține. Dacă acea zi din zilele babelor, corespunzătoare babei tale, este o zi ploioasă, tot anul îți va merge rău dar dacă e luminoasă și călduroasă, tot anul îți va fi prielnic…

Sursa foto: martisoareromanesti.ro

 

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate