Homepage / Articole / Revoluția română din decembrie 1989
Cultura sub vremuri Țuraleisa copiilor: eficiența gestului și puterea cuvântului Pregătiri de Crăciun: șterguri faine, pom de păsulă și colac mândru Revoluția română din decembrie 1989 Expoziția ,,Anonimii Migrației” Partea a II-a a numărului 40 al revistei Acta Mvsei Porolissensis Artefacte arheologice din Sălaj expuse în două muzee din Belgia Proiecția filmului „23 AUGUST 1944/2019” Lansare albume de artă „Cooperativizare și decooperativizare în România” Conferința internațională NUMISMATICA CENTROEUROPAEA IV Noaptea Cercetătorilor Europeni la Zalău Nici o masă fără pește – alimentația regimului comunist între unde cum și cât ”GESTURI DE REZISTENȚĂ” Noaptea cercetătorilor europeni 2019 Invitații speciali ai One World Romania ATELIER DE RAKU Tetrapylon-ul din Castrul roman de la Brusturi scos la lumină Cercetare arheologică la Pericei Simpozionul de creaţie artistic-plastică de la Şamşud Pixels for Heritage – istorie digitalizată Cercetări arheologice la castrul roman de la Brusturi “Vacanța la Muzeu” Etnograful dr. Károly Kós (1919 – 1996) Dealul Melcilor 4 Expoziție: ,,Ceramica Centrului de olari Deja” Acta Mvsei Porolissensis la numărul 40 PROGRAM FESTIVAL POROLISSUM FEST VACANȚA la MUZEU 2019 Porolissum Fest – ,,Urzeala provinciei Dacia” Summitul Industriei Binelui Trecut şi prezent în arhitectură, habitat şi locuire rurală pe Valea Almaşului Cetăți, castele și conace din județul Sălaj. Povestea unei încăperi ,,N-a fost războiul nostru” – o altfel de istorie a Primului Război Mondial Teatru – ,,N-a fost războiul nostru” Noaptea Europeană a Muzeelor – 18 mai 2019 Cercetări arheologice în zona ”Porții Meseșene” PAȘTILE DOMNULUI, PAȘTILE Istorii Alternative în România Istoria ,,istoriei din cutie” Universul păpușilor – între joc și marcă identitară Un muzeu pentru toți: ,,Arată că ești rar. Arată că-ți pasă” Proiecție de film: ,,Aferim!” Oferta educațională a Muzeului Județean de Istorie și Artă – Zalău pentru anul 2019 Ce putem citi în noul număr al Acta Mvsei Porolissensis IOAN OROS. IN HONOREM Revista Acta Musei Porolissensis – la numărul XXXIX Retrospectiva ,,România Centenar” Expoziţia Dealul Melcilor la Stana Autobuzul Centenar la stația terminus Lansarea Platformei de Creație și Educație prin Artă – Artiști la Muzeu Știință și etnicitate Sărbători fericite! Dacă e vineri … sunt activități educaționale la Muzeu ,,100 de ani de cercetări arheologice în Sălaj (1918 – 2018)” Volum dedicat memoriei a 52 de personalităţi sălăjene din generaţia Marii Uniri LIMES FORUM VII 1 Decembrie LAKÓCA – LĂCĂUŢI Centenar călător – Bocșa Expoziția ”DRUMUL SĂRII – DRUMUL ȚĂRII” II Expoziția ”Drumul sării. Drumul Țării” Centenar Călător – Jibou Centenar călător – Șimleu Silvaniei Magia toamnei Noaptea Cercetătorilor Europeni Congresul internațional al Asociației Rei Cretariae Romanae Fautores Centenar Călător Arhitectura tradițională pe Valea Almașului Dacă e septembrie e despre patrimoniu Cercetare arheologică la castrul auxiliar de la Brusturi Tezaure monetare medievale și premoderne descoperite pe teritoriul orașului Zalău Jac – Dealul Cămnin Pentru că… Mai este 1 zi… Ateliere de vară, la Muzeu…. DESPRE ZESTREA FETEI ȘI SÂNZIENE, LA MUZEU Arheologia tehnicilor medicale Asociația Culturală Enciclopedia Dacică, Nimfele Daciei și Asociaţia Culturală Omnis Barbaria Asociația Culturală Tomis, Asociația Historia Renascita și Asociația Amicii Muzeului VIRTVS ANTIQUA, CASTRUM NOVIS și VULTURII DIN ȚARA CĂLATEI Vino și bate ”La porțile de fier ale Daciei” E vremea pentru Porolissum Fest- Festivalul roman Zalău Porolissum A fost o noapte….dar ce noapte! NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR Expoziţia personală SZÉKELY GÉZA la „Primăvara poeziei” Cronică de familie în vremuri de război Activități educaționale A fost COOL SĂ FII COOL-T NAŢIONALISM ÎN ARTELE PLASTICE DIN ROMÂNIA DUPĂ 1918 ROMÂNIA CENTENAR Cool să fii cool-t CLIO HIGH TECH Oferta educaţională MJIAZ 2018 ARHITECTURA TRADIȚIONALĂ PE VALEA SOMEȘULUI O nouă expoziție, pe cât de inedită pe atât de interesantă Expoziţia MuzeOM Știința face spectacol la Noaptea Cercetătorilor Simpozion de creaţie artistică de la Jebucu Simpozionul de creație artistic-plastică de la Stana 2017

Revoluția română din decembrie 1989

          Istoria recentă a României reprezintă o perioadă încă „neașezată” și neasumată în totalitate. La trei decenii de la izbucnirea revoluției din decembrie 1989, istoria n-a putut fi scrisă, până acum, cu exactitate. Mai există, încă, multe goluri, inexactități și contradicții.

La fel ca în cazul celorlalte state din fostul „bloc” comunist, revoluția din România își are geneza în instaurarea regimului sovietic, de tip stalinist, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci s-a realizat împărțirea sferelor de influență între U.R.S.S., pe de o parte, și S.U.A. și Marea Britanie, de cealaltă parte, iar România a intrat, din păcate, cu acordul statelor occidentale, în sfera de influență sovietică.

România nu s-a împăcat niciodată cu soarta ce i-a fost impusă și pe tot parcursul celor peste 40 de ani de regim totalitar a existat o mișcare de rezistență, care a cuprins diferite forme și categorii tot mai largi de cetățeni, deciși să-și riște chiar viața, în fața unui regim dictatorial.

Revoluția din decembrie 1989 a fost posibilă într-un context internațional schimbat total față de cel din 1945, în cadrul Războiului Rece, câștigat de către democrațiile occidentale. La originea acestor schimbări se află două evenimente, strâns legate între ele, care au fost declanșate de evoluția și inițiativa celor două superputeri: S.U.A. și U.R.S.S.. Este vorba de politica „mâinii de fier” pe care președintele american Ronald Reagan o impune partenerilor săi din Est, în domeniul tehnologiei de vârf și al armamentului nuclear, apoi de politica de restructurare („Perestroika”) și transparență („Glasnost”), pe care încearcă să o impună noul lider al U.R.S.S., Mihai Gorbaciov, devenit prim-secretar P.C.U.S. în martie 1985. Însă, era prea târziu pentru a reforma acel colos cu picioarele de lut – U.R.S.S.

În acest context, anul 1989 s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta Europei. Simbolul sfârșitului Războiului Rece l-a reprezentat căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989. Început în Polonia, continuat în Ungaria, R.D.G. și apoi Bulgaria, ca într-un joc de domino, regimurile comuniste au căzut. A mai rămas doar România, unde dictatorul Nicolae Ceaușescu trăia într-o lume paralelă. Valul care arunca peste bord regimurile totalitare ajunsese la granițele țării noastre și era nevoie doar de o scânteie pentru ca nemulțumirea populară să se reverse. Ea s-a aprins la Timișoara, în ziua de 15 decembrie 1989, în fața casei pastorului reformat Tökés László, pe care autoritățile comuniste încercau să-l evacueze și să-l trimită în parohia Mineu, județul Sălaj.

După două zile (17-18 decembrie) în care Armata, Miliția și Securitatea încearcă să reprime fără succes revolta timișorenilor, care luase o amploare deosebită, într-o adevărată baie de sânge, demonstranții ocupă centrul orașului, din zona Piața Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timișoara își încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest și se formulează revendicări. Pe străzile orașului, militarii fraternizează cu revoluționarii, scandându-se: „Armata e cu noi!”.

În ziua de 20 decembrie 1989 demonstranții din Timișoara se grupează în Frontul Democratic Român, alcătuind o listă de revendicări. Coloane impresionante de muncitori (peste 100.000) se îndreaptă spre Piața Operei. Generalul Ștefan Gușă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi și interzice folosirea armamentului din dotare. La scurt timp, forțele de ordine din subordinea Ministerului de Interne se retrag și ele din fața numărului impresionant de manifestanți. Astfel, Timișoara devenea primul oraș liber al României. Din balconul Operei se cere tot mai insistent demisia lui Nicolae Ceaușescu.

Revenit din vizita oficială pe care a efectuat-o în Iran, în seara zilei de 20 decembrie dictatorul Ceaușescu decretează instituirea stării de necesitate, dând vina pe „agenturili” străine, catalogându-i pe revoluționarii din Timișoara cu termenul de huligani. Totodată, convoacă pentru a doua zi o mare adunare populară, care avea menirea de a exprima sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat, în speță față de cuplul dictatorial, în fața Comitetului Central al partidului unic. De la balconul în care la 21 august 1968 a cunoscut „preamărirea” se adresează mulțimii aduse cu forța să-l omagieze și face „celebra” promisiune de mărire a salariilor și pensiilor cu 100 de lei. Reacția mulțimii nu este însă cea așteptată, primind aplauze doar din primele rânduri și pe cele înregistrate pe bandă. La un moment dat s-a produs panică printre participanții la miting, care au început să se împrăștie, aruncând jos steagurile și pancartele cu lozinci oficiale. Încep în schimb să se audă alte lozinci, precum: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos dictatorul!”, „Jos Ceaușescu!”, „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”.

Între timp, manifestanții s-au regrupat la Universitate, improvizând o baricadă din mese și scaune în fața hotelului Intercontinental. Tot mai multe persoane încep să iasă în stradă ocupând centrul Capitalei. Apar steaguri naționale cu stema comunistă decupată și începe să fie intonat imnul revoluționar „Deșteaptă-te române”, interzis în timpul regimului comunist.

Dictatorul Ceaușescu cere mobilizarea tuturor forțelor armate pentru lichidarea manifestației. Spre seară începe represiunea sângeroasă, coordonată de ministrul Apărării, Vasile Milea, care a durat până a doua zi. Baricada de la Intercontinental a fost spulberată după miezul nopții, iar măcelul a durat până la orele 3 dimineața. Caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și salubrității. În acea noapte au căzut sub ploaia de gloanțe 49 de martiri, aproximativ 500 au fost răniți și peste 1.000 reținuți și duși la Jilava.

Vestea celor petrecute în timpul nopții ajunge la muncitorii de pe marile platforme industriale din jurul Capitalei. În ziua de 22 decembrie, la ora 7 dimineața, zeci de mii de muncitori s-au îndreptat spre centrul orașului, purtând steaguri tricolore, fără stema comunistă. După două ore Piața Universității era plină de demonstranți, cu care încep să fraternizeze și forțele armate.

În jurul orei 9,30, generalul Vasile Milea s-a sinucis (în versiunea oficială), fiind numit în locul său generalul Victor Stănculescu. Către orele 10 generalul Stănculescu a ordonat celor două regimente care se îndreptau spre sediul Comitetului Central al P.C.R., să se întoarcă în cazărmi. De asemenea, generalul Iulian Vlad a ordonat trupelor de Securitate care asigurau paza în zona Pieții Palatului, să nu tragă în mulțimea ce sosea în valuri. Practic, de la orele 10,15, Nicolae Ceaușeascu era abandonat de toate structurile de forță: Armată, Securitate, Miliție.

Trăind parcă într-o lume paralelă, dictatorul Nicolae Ceaușescu nu înțelegea sau nu dorea să înțeleagă nici în acel ultim moment că trebuia să părăsească puterea. Mai face o ultimă încercare și la orele 11,30 iese în balconul Comitetului Central cu o portavoce și încearcă să se adreseze mulțimii care ocupase întreaga Piață a Palatului. A fost întâmpinat cu huiduieli, manifestanții aruncând cu felurite obiecte spre balcon. A fost nevoit să se retragă în clădire. La 12,06 Nicolae și Elena Ceaușescu decolau într-un elicopter de pe platforma clădirii Comitetului Central, în timp ce mulțimea pătrunsese deja în clădire.

Plecarea precipitată a lui Nicolae Ceaușescu însemna nu numai prăbușirea regimului său personal, dictatorial, ci și prăbușirea, de facto, a regimului instaurat de comuniști la 30 decembrie 1947.

A urmat o adevărată „baie de sânge”, prin inventarea unui dușman invizibil-„teroriștii”. Televiziunea Română a fost cea mai importantă instituție a acelor zile, transmițând revoluția română „în direct”, dar și foarte multe știri false, care au creat o stare de psihoză și un adevărat haos: apă otrăvită, lipsă de sânge, numeroase apeluri către populație să vină în apărarea televiziunii în număr cât mai mare, susținându-se că este atacată de teroriști, apeluri către soldați să tragă fără a respecta ordinele superiorilor etc..

Acum, la 30 de ani de la evenimentele revoluționare din decembrie 1989, rămâne obsedanta întrebare: „Cine a tras în noi, după 22 ?”. Conform cifrelor oficiale, în perioada 17-22 decembrie au căzut 271 martiri; 22-25 decembrie 715; după 25 decembrie 113, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, Revoluția din 1989 a avut în total 1.166 victime, în orașele declarate martir: Timișoara, București, Alba Iulia, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș.

În Zalău, conform mărturiilor unor participanți, după plecarea dictatorului Nicolae Ceaușescu din sediul Comitetului Central al P.C.R., pe platoul de marmură din fața actualei Prefecturi, la vremea respectivă Consiliul Județean P.C.R. Sălaj, s-au adunat foarte multe persoane, în special muncitorii din întreprinderi. Câteva persoane au intrat în clădire și au încercat să se adreseze populației, de la balcon. Toți au fost huiduiți, în afară de preotul Ghiurco Ioan, care a făcut apel la calm, rostind cu toții în cor rugăciunea „Tatăl Nostru”. Nu s-a înregistrat decât un singur foc de armă, nu s-au dat arme la populație, fiind adunate toate armele, inclusiv cele de la Securitate. Toate acțiunile care au urmat au fost coordonate din clădirea amintită mai sus.

În concluzie, evenimentele revoluționare din 1989 au devenit certificatul de naștere al României democratice post-ceaușiste, prin jertfa tinerilor care au ieșit în stradă, în acel decembrie însângerat, pentru a-și revendica dreptul la o nouă viață.

                                                                                                            Dr. Marin Pop

 

Comments are closed.

X