Deschis de Marți până Duminică 9.00 - 17.00.
(Ultima intrare la ora 16.30) Luni închis.
Back to all Post

Noaptea Cercetătorilor Europeni la Zalău

Vineri 27 septembrie 2019 a avut loc la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău evenimentul, devenit deja tradiție, Noaptea Cercetătorilor Europeni. Acesta a fost parte a celei de-a cincea ediții a seriei pan-europene European Researchers Night, celebrată simultan în 350 de orașe europene și 20 de orașe din România. Acest eveniment are ca scop să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare, aducând știința în rândul publicului.

Evenimentul a fost precedat de vernisajul expoziției ,,Nici o masă fără pește – alimentația regimului comunist între unde, cum și cât„, care a adus în fața publicului rezultatele activității de cercetare științifice desfășurate în muzeu. Dr. Corina Bejinariu managerul MJIAZ și custodele expoziției a explicat celor prezenți cum s-a documentat și realizat expoziția și satisfacția pe care o simte un cercetător când aduce rezultate muncii sale în fața publicului.

Vineri, la Galeria de Artă Ioan Sima cei prezenți au descoperit în ce constă activitatea de cercetare în domeniul etnografiei și au asistat la punerea în scena a ritualurilor nuptiale din satul sălăjean bazată pe rezultatele cercetărilor din cadrul MJIAZ.

Într-o alta activitate s-au audiat cu ajutorul aplicației radio aporee și în cadrul unei plimbări prin oraș o serie de povești despre locuri și evenimente adunate în ,,Muzeul Istoriilor Subiective” un proiect al muzeul realizat cu ajutorul tinerilor din oraș. Pe lângă audiția poveștilor cei participanți au aflat cum s-a realizat acest proiect și au fost invitați să participe la dezvoltarea lui devenind astfel cercetători și creatori de conținut.

Seara a adus workshop-ul DachTech unde colegii noștri i-au inițiat pe cei prezenți în tehnica fotogrametriei utilizată în studiul monumentelor romane și au realizat  un exercițiu de modelare fotogrametrică 3D a unui monument epigrafic din lapidariul găzduit în curtea muzeului.

,,Ceaiul cercetatorului” a încheiat seria de evenimente într-un mod relaxat și distractiv. Dr. Horea Pop a prezentat backstage-ul cercetărilor arheologice, întâmplări hazlii de pe șantierele arheologice și ,, mascota” acestora: pârșul de pădure, cunoscut și sub numele de șomâc sau veveriță de alun. Un animăluț năzdrăvan de care s-a vorbit acum cu plăcere, dar nu și la vremea întâmplărilor (fiind un animal nocturn el își găsește treaba când cercetătorii dorm 😊).

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X