Activitățile cu publicul (vizitarea spațiilor expoziționale și activitățile culturale) sunt sistate până la încetarea stării de urgență!
Back to all Post

Tetrapylon-ul din Castrul roman de la Brusturi scos la lumină

În luna august a acestui an, o echipă de cercetare condusă de dr. George Cupcea de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din care au făcut parte specialiști din cadrul muzeului menționat, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și de la Universitatea Bayreuth din Germania au realizat săpături arheologice la castrul roman de la Brusturi.

Cercetarea obiectivelor arheologice din castrul roman de la Brusturi au fost reluate în 2018, după mai bine de 20 de ani de la ultimele cercetări sistematice. Anul trecut au fost identificate două din cele patru fundații ale stâlpilor tetrapylon-ului – construcție monumentală alcătuită din patru stâlpi uniți prin patru arce, ce marca Locus gromae, punctul zero al oricărui oraș sau castru roman, adică locul de unde începea trasarea rețelei stradale și a limitelor așezării.

Descoperirile din acest an au fost cu adevărat spectaculoase, fiind dezvelite toate cele patru baze ale elementului denumit tetrapylon, aflat în inima castrului, precum și intrarea în principia. De asemenea, artefactele descoperite relevă date noi privind istoria acestei fortificații militare fabuloase, artefacte care în viitor vor putea fi admirate în muzeul din Zalău. Anul viitor echipa își propune avansarea cercetării proiectului Tetrapylon, dorindu-se recuperarea unor informații prețioase privind momentul construirii edificiului cât și a unor noi elemente arhitecturale componente.

Echipei de cercetare formată din arheologii: George Cupcea, Ionita Petis, Bajusz Matyas, Felix Marcu, Dan Deac, Cocis Horatiu, li s-au alăturat și studenți de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj: Denisa Murzea, Marisa Tivadar, Ciprian Ciobanu, Cris Vlad și de la Universitatea Bayreuth din Germania: Friederike Schulz, Florian Wieninger, Ralf Weißkopf,  Laura Fuhrmann, Lukas Pohlt , Matthias Happach împreună cu profesorul Markus Zimmerman.

Credit foto: George Cupcea (https://www.facebook.com/george.cupcea)

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate