Deschis de Marți până Duminică 9.00 - 17.00.
(Ultima intrare la ora 16.30) Luni închis.
Back to all Post

Etnograful dr. Károly Kós (1919 – 1996)

Etnograf, muzeograf, personalitate definitorie a cercetării etnografice materiale, sociale și a muzeologiei etnografice maghiare din Transilvania de după cel de-al Doilea Război Mondial, dr. Károly Kós s-a născut la Stana (județul Sălaj), zona Călata.

Studiile liceale le face la Cluj și la Sfântu Gheorghe – unde, ca elev la liceul Mikó, sub influența orelor de geografie umană și de sociologie și a articolelor Tinerilor Transilvăneni despre cercetarea satelor, își îndreaptă atenția spre cultura tradițională. După terminarea liceului, timp de un an este student la Teologia Protestantă, după care se transferă la Facultatea de filosofie a Universității din Cluj, specializarea etnografie. Între timp, este stagiar la muzeu, iar ulterior la Institutul universitar de arheologie. În 1943 îl urmează ca bursier pe profesorul Károly Viski și învață un an la Universitatea din Budapesta. Își termină studiile pe lângă profesorul Béla Gunda, care e transferat la Cluj, iar în 1944 își dă doctoratul în etnografie. Pe lângă calificarea de etnograf, mai obține și diploma de profesor de istorie și geografie.

Între 1945 și 1950 este asistent la arheologia preistoriei și la etnografie în cadrul Universității maghiare din Cluj. Pe lângă această poziție, mai este și curatorul Colecției Etnografice a Societății Muzeului Ardelean și președintele secțiunii de Muzeistică regională și cunoștințe populare a Societății Maghiare de Cultură din Transilvania. Din 1950 este muzeograf, iar din 1951 până la pensionarea sa din 1979, director adjunct – șef de secție al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, fondat de către Romulus Vuia.

În paralel cu munca de la muzeu, între 1951-1956 conduce grupul maghiar de cercetători al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române. Monografiile etnografice regionale scrise împreună cu Jenő Nagy și Judit Szentimrei conțin rezultatele cercetărilor efectuate în regiunile Cașin, Sălaj, Valea Târnavei Mici, în satele de ceangăi din Moldova, în Trascău – Rimetea.

Între anii 1955 și 1959 este lector la Universitatea Bolyai. Din 1957 este membru în comitetul redacțional al Anuarului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, iar din 1970 în cel al revistei Művelődés. Este inițiatorul și redactorul periodicului Népismereti Dolgozatok (1976-1994), destinat a fi forumul specialiștilor etnografi și al culegătorilor voluntari. Din 1973 este membru al comisiei de coordonare a Atlasului Etnografic al României.

Cercetările sale vizează mai ales exploatarea unor regiuni puțin sau deloc cercetate anterior (de exemplu zonele Casin, Sălaj, regiunea Văii Târnavei Mari și Mici, comunitățile de ceangăi din Moldova, regiunea Câmpia Transilvaniei, Valea Crișului Negru, Valea Borșei). A obținut rezultate semnificative în studierea creșterii animalelor (păstoritul local agricol caracterizat prin mutarea succesivă a staulului oilor în scopul fertilizării solului, respectiv creșterea bivolilor), a meșteșugurilor (fierărit, olărit, prelucrarea lemnului, confecționarea mobilierului țărănesc) și a arhitecturii populare. Studiile sale din domeniul menținerii ordinii comunitare, al structurilor de înrudire și de neam, al artei populare ce caracterizează vârstele și relațiile între sexe, al schimbului de mărfuri și din cel al etnografiei muncii sunt noi și prin alegerea tematicii. Pe lângă descrierea minuțioasă și exigentă a elementelor culturii materiale tradiționale, în scrierile sale apare întotdeauna latura socială, comunitatea ca întreg funcțional care atribuie acestor elemente diferite funcții, care fixează regulile de utilizare a acestora și care veghează la aplicarea lor. La fel apare aici și individul care preia și aplică normele comunitare. Crezul lui era că nu obiectele izolate trebuie studiate, ci ansamblul de obiecte în care se materializează diferitele înțelesuri. Autorul acordă aceeași atenție modificării acestor înțelesuri și diferitelor relații de cauzalitate dintre acestea. Este preocupat, în mod special, de relațiile dintre popoarele conlocuitoare și vecine, de problematica interacțiunii. Analizele sale de tipologie comparativă bazate pe cercetarea colecțiilor muzeale sunt considerate opere de bază ale literaturii etnografice.     

  1.                    Tekla Tötszegi, etnograf |Muzeul de Etnografie al Transilvaniei

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X