Deschis de Marți până Duminică 9.00 - 17.00.
(Ultima intrare la ora 16.30) Luni închis.
Back to all Post

Asociația Culturală Enciclopedia Dacică, Nimfele Daciei și Asociaţia Culturală Omnis Barbaria

Vor fi prezenți la POROLISSUM FEST – FESTIVALUL ROMAN ZALĂU POROLISSUM

30 iunie – 01 iulie 2018

Asociația Culturală Enciclopedia Dacică

Ceea ce ne definește ca grup este acuratețea cu care, fără să facem nici un fel de recurs la mijloacele moderne de trai, refacem un fond antropologico-cultural pe care, cu entuziasm, îl considerăm cel mai apropiat de adevărurile istorice. Asociația noastră beneficiază de munca voluntară a unor istorici specialiști în Epoca Antică, profesori universitari, doctori, doctoranzi în istorie și arheologi.

Cu toții suntem convinși că cel mai direct mod de învățare și de asimilare a istoriei noastre este prin experimentarea practică și vizuală, în joc, a modului de viață din perioada pe care o vizăm. Astfel, proiectul nostru devine atractiv atât pentru copii, cât și pentru părinți sau bunici.

Nimfele Daciei 

Au luat ființă în anul 2006 la Zalău. Scopul grupului este acela de aducere în scenă a unor vechi ritualuri și impersonarea nimfelor, așa cum se regăsesc ele în credințele populare, precum și în diferitele faze de transformare pe care conceptul le-a suferit în evoluția sa din antichitate și până în contemporaneitate.  Grupul de dansuri arhaice propune:  

“Atelier de muzică antică ” ce presupune realizarea cercetării și elaborarea documentației atelierului, alegerea pieselor muzicale care vor fi studiate și ascultate de către participanți, asistarea participanților pe toată durata festivalului în folosirea de instrumente muzicale și realizarea prezentării teoretice destinată publicului larg.

” Nunta Linei”- spectacol de teatru și dans antic

Prezentarea costumelor romane, dans antic roman, dansuri și ritualuri dacice, atelier de dans antic pentru copii, dans antic copii-trupele Natae Severiane si Sanctimonia Nemesis.

Asociaţia Culturală Omnis Barbaria 

Și-a început activitatea în vara anului 2013 ca răspuns la necesitatea de a scoate în evidenţă importanţa patrimoniului istoric şi cultural din regiunea nord-vestică a ţării. Toţi membrii fondatori ai Asociaţiei au o veche experienţă în domeniul reconstituirilor istorice, ei participând, începând cu anul 2007, la numeroase evenimente, acţiuni educative şi culturale, ca membri sau colaboratori.

 Principala activitate a asociației este reconstituirea unor aspect civile și militare din perioada antică cu referire în special la evoluția istorică din nord-vestul României (celți, daci, germanici). De asemenea prin reproducerea unor obiecte și fenomene din trecut, asociația desfășoară și proiecte de arheologie experimentală, care, datorită rigurozității științifice, reprezintă un un nivel mai avansat al reconstituirii istorice.

 

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X